Troitele din Scheii Brasovului, patrimoniu pentru viitor

Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov implementează în parteneriat cu Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi, în municipiul Brașov, în perioada iunie – decembrie 2016, proiectul cultural ”TROIȚELE DIN ȘCHEII BRAȘOVULUI – PATRIMONIU PENTRU VIITOR”.

5În cadrul proiectului, în perioada octombrie – decembrie 2016 vor fi organizate evenimente care au ca scop promovarea și valorificarea produselor realizate în cadrul proiectului, respectiv aplicatia IT ”Troite Brasov” si un film de scurt metraj de promovare a patrimoniului construit din Șchei.

Evenimentele ” Povesti din Șchei” au debutat joi, 20 octombrie 2016, și se desfășoară la sediul Uniunii Junilor din Șcheii Brașovului, din strada Prundului nr. 1.

8Seria de astfel de acțiuni urmărește să faciliteze accesul localnicilor și turiștilor la patrimoniul cultural brașovean reprezentat de troițele din Șcheii Brașovului, dar și la alte monumente de interes istoric și cultural din Brașov. Prin aplicația IT&C sunt valorificate și sunt oferite informații pentru aproximativ 50 de monumente culturale și istorice (33 de troite și 15 obiective). Deținătorii de telefoane inteligente, cu aplicația Troite Brasov, descărcată din Google Play sau Appstore, pot obține informații la fața locului despre fiecare monument, despre evenimentele culturale ale Uniunii Junilor Brașoveni și coordonate pentru orientare și deplasare la celelalte obiective. Caracterul inovator al proiectului a constat în utilizarea noilor tehnologii pentru promovarea monumentelor istorice in situ. Față de alte aplicații IT care au ca subiect monumentele istorice, TROITE BRASOV adaugă informații pentru orientare itinerară a vizitatorilor.

2De asemenea, Agenția Metropolitană Brașov a recurs la valorificarea patrimoniului cultural din acest cartier prin abordarea de imagini vizuale realizate prin tehnici speciale și moderne, care se regăsesc într-un scurt film de promovare. Produsul audio-video va fi diseminat prin canale online specializate (platforme Google, de tipul Youtube), prin retele de socializare și prin centre de infromare turistică. Scopul acestui film de prezentare este de a determina în rândul populației locale și turiștilor interesul pentru a descoperi astfel de valori patrimoniale.

Acțiunile au un rol educativ și de creștere a gradului de cunoaștere a patrimoniului cultural local și a istoriei locale într-un mod atractiv, relaxant și interactiv. Primul eveniment ”Povești din Șchei” s-a bucurat de prezenta a 50 de brașoveni dornici să cunoască mai mult de spre istoria și patrimoniul cultural al vechiului cartier românesc, Schei. Gadza și povestitorul serii a fost istoricul dr. Alexandru Stănescu, care i-a introdus pe cei prezenți în atmosfera pitorească a ulițelor vechiului cartier brașovean, dezvăluind bogația patrimoniului cultural material existent aici – reprezentat de troițe, cruci și monumente istorice, dar evidențiind și valoarea patrimoniului imaterial reprezentat de tradițiile practicate de cetele de Juni.

3O alta actiune a avut loc duminica, 23 octombrie, cand 20 de doamne au ales sa-si petreaca ziua altfel… descoperind patrimoniul cultural oferit de vechiul cartier Schei. Au strabatut la pas ulitele burgului si au descoperit vechile troite ale scheienilor intr-un peisaj de o frumusete rapitoare, povestile ctitorilor acestor cruci si alte secrete pe care le pastreaza cartierul. Ghidul drumetiei a fost istoricul dr. Alexandru Stanescu – asaltat pe tot parcusul traseului de intrebarile curioase ale doamnelor. O zi frumoasa de octombrie, in care Brasovul ni s-a dezvaluit intr-un mod exceptional! Un program ce merita promovat cat mai mult!

No Comments

Post A Comment